„Școala de Meseriași” – acces și menținere pe piața muncii
De la vulnerabilitate la stabilitate: parcurs complet spre un loc de muncă prin Școala de Meseriași
Proiectul „Școala de Meseriași – Program integrat pentru acces și menținere pe piața muncii” (cod SMIS 338062) este implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Slatina (A.D.D.S.) și este dedicat persoanelor adulte cu nivel redus de educație din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Derulat în perioada 1 iulie 2025 – 28 februarie 2027, proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027.
Inițiativa își propune să ofere o șansă reală persoanelor care se confruntă cu bariere în accesul la educație și la locuri de muncă stabile. Grupul țintă îl reprezintă adulții cu domiciliul într-unul dintre cele cinci județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia, mai exact 302 de persoane fără educație sau cu nivel scăzut de educație, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, persoane pentru care proiectul construiește punți către formare, calificare și angajare, cu accent pe menținerea pe termen lung pe piața muncii.
Sprijinul oferit prin „Școala de Meseriași” se bazează pe un parcurs integrat și etapizat, construit în jurul nevoilor reale ale fiecărui participant. Traseul include evaluare, consiliere, formare și suport personalizat, astfel încât fiecare persoană să își poată dezvolta autonomia profesională și să își consolideze integrarea socio-profesională, în acord cu cerințele actuale ale pieței muncii din regiune.
Participarea în proiect înseamnă un traseu complet, în mai multe etape, gândit special pentru persoanele adulte cu nivel redus de educație din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Totul începe cu recrutarea și selecția a minimum 350 de persoane eligibile, în colaborare cu angajatori, instituții publice, ONG-uri și rețele locale, urmată de o evaluare inițială standardizată a competențelor de bază (citire, scriere, calcul, competențe digitale și sociale) și de consiliere profesională personalizată. Pe baza acestor pași este construit Planul Individualizat de Sprijin, care stabilește direcțiile concrete de formare și dezvoltare pentru fiecare participant.
Ulterior, persoanele cu dificultăți majore sunt sprijinite prin programe de alfabetizare funcțională, dezvoltare de competențe digitale și consolidarea cunoștințelor de bază (limba română, matematică), completate de cursuri de competențe-cheie (personale, verzi, de comunicare, gândire și autoconducere), toate acreditate. Pentru 152 de participanți, traseul include și instruire modulară practică în domenii economice relevante – industria confecțiilor (CAEN 14) și construcții (CAEN 41–43) – urmată de certificare și sprijin activ pentru angajare sau menținerea locului de muncă. Accesul la Centrul de Resurse „Școala de Meseriași”, disponibil și după finalizarea cursurilor, asigură materiale, instrumente și oportunități de formare continuă, susținând astfel învățarea pe tot parcursul vieții.
Impactul proiectului este definit prin concepte-cheie precum alfabetizare funcțională, incluziune, alfabetizare digitală, angajatori responsabili, competențe cheie și transversale, comunități prospere, consiliere adaptată, precum și promovarea nediscriminării și a dezvoltării durabile. Cei interesați pot contacta echipa proiectului la adresa de [email protected] .
Pentru detalii suplimentare, accesați: https://scoalademeseriasi.adds.ro/
